Multa lumina si caldura

E Craciunul. E sarbatoare, caldura si lumina peste tot. Intr-un cuvant, Iubire.

Este perioada aceea din an in care temperaturile de afara scad dramatic si gerul pune stapanire peste natura, dar totusi, casele noastre devin tot mai calde, mai primitoare, mai pline de voie buna.

Tot in aceasta perioada se desfasoara si punctul culminant al intunericului, ziua fiind cea mai scurta din an, iar noaptea cea mai lunga, dar totusi, casele noastre lumineaza din ce in ce mai tare si ofera lumina si celor din jur. 

Iar cand zic casele noastre, ma refer la trupurile noastre, locul unde sufletul nostru isi desfasoara existenta. 


Mi-am propus sa scriu putin despre acel loc pe care il numim acasa, dar acel loc care nu este neaparat un loc fizic, cat este o stare interioara pe care o purtam cu noi. 
In aceasta perioada acasa este cel mai bine. Adica acolo, langa ei, langa cei dragi, langa parinti, langa frati, langa prieteni, iubiti, copii, sau de ce nu chiar printre straini, pentru ca intr-un final toti suntem doar niste suflete intr-o experienta umana pe Pamant si toti suntem aici unii pentru altii, pentru a ne ajuta, pentru a ne oferi reciproc ceea ce purtam cu noi mereu. 

 

Daruieste iubire in jurul tau. 

Daruieste caldura si lumina. Primeste-i pe toti la tine acasa, primeste-i pe toti in sufletul tau si ofera-le in dar o stare, o amintire, o emotie de neuitat. 
Ofera-le fericire pentru a primi fericire. 

” Fotografia - portalul către suflet ”