Povesti de familie

Ca orice poveste, fotografia trebuie sa aiba un subiect, iar pentru mine, de cele mai multe ori acel subiect este omul.


Iubesc sa fotografiez oameni. Iubesc sa surprind emotia in miscare si sa o comprim intr-unul sau mai multe cadre, care intr-un final spun o intreaga poveste despre ce se vede. Si cum emotia de obicei prinde viata cand se aduna doi sau mai multi subiecti in cadru, pot sa declar zambind ca iubesc sa fotografiez povestea unei familii.

 

 

Familia este probabil principala valoare, sau printre primele valori, ale unui om matur.

In viziunea mea, odata cu maturizarea fiecaruia dintre noi, se naste in interior o oarecare dorinta de a imparti acest drum al vietii cu cineva.

Odata cu atingerea acelui prag in dezvoltarea noastra, vom simti din ce in ce mai intens necesitatea de a da mai departe ceea ce este in noi, celorlalti. De a ne dedica timp si energie in dezvoltarea relatiilor cu cei ce ne sunt aproape zi de zi, iar asta se intampla din primele noastre clipe de viata. 

Cand inca nici nu suntem constienti de existanta noastra, noi facem deja schimburi emotionale cu cei ce ne intampina la venirea noastra pe pamant. 
Noi practic invatam mai repede sa pasim in lumea emotiilor decat sa pasim in lumea fizica. Si asta spune multe despre firea noastra. 

 

Indiferent ca vorbim despre doi tineri ce au hotarat sa porneasca pe un drum impreuna, sau ca vorbim despre doi batrani care au ajuns sa isi cunoasca nepotii, noi vorbim intr-un final despre familie.

Vorbim despre acel sentiment de unitate, de caldura, de apartenenta, de multe ori foarte necesar fiecaruia dintre noi pentru o dezvoltare cat mai normala si armonioasa pe toate planurile vietii.

 

Si zic necesar, pentru ca dupa nevoile noastre primare de supravietuire, urmatoarele pe lista sunt nevoile noastre de a apartine unui loc anume. Si nu ma refer la un loc fizic, ci mai degraba la o stare de spirit pe care o impartasim impreuna cu ceilalti, simtindu-i alaturi de noi. Ceea ce este foarte important, mai ales cand viata cotidiana nu vine cu vestile cele mai bune. 

Familia de cele mai multe ori este refugiul nostru. Locul unde ne incarcam si dam mai departe ceea ce ducem cu noi. Locul unde impartasim cu ceilalti experientele noastre cu viata. 

 

 

 

Si intr-un final vreau sa multumesc tuturor celor care pana acum mi-au oferit ocazia de a surprinde momente alaturi de ei, simtind oarecum caldura din interiorul povestilor ce le construiesc impreuna.

Multumesc pentru ca ma invitati in lumea voastra si ma ajutati sa ma intorc de acolo mai bogat decat in momentul intrarii.

 

” Fotografia - portalul către suflet ”